Trebuie să fim informați cu privire la posibilele fraude/nereguli care se pot întâmpla la vot/în ziua votului și este cel mai bine să fim pregătiți și să știm cum trebuie să reacționăm.
Neregulile pot apărea încă din timpul campaniei. Spre exemplu, utilizarea unor materiale electorale nepermise, mesaje care instigă la ură, violență, abuz de resurse publice sau influențarea în mod ilegal a alegătorilor. Problemele legate de campanie pot să fie reclamate la birourile electorale din circumscripția județeană (pentru a afla unde mai exact se poate face o căutare pe Google).
Neregulile sau tentativa de fraudă cu care vă puteți întâlni ar putea fi:
- Prezența poliției sau a autorităților locale în apropierea secției de votare (poate sugera intimidare – autoritățile monitorizează prezentarea sau neprezentarea alegătorilor la vot)
- Acțiuni din partea forțelor de ordine și/sau a poliției (notare sau raportarea datelor cu privire la prezența la vot sau a rezultatelor)
- Prezența unor grupuri numeroase de alegători în apropierea secțiilor de votare (poate indica faptul că sunt coordonați, nu vin de bună voie)
- Presiuni ale preoților în timpul slujbelor religioase
- Votare în grup/vot multiplu
- Vot pe mai multe buletine decât ar avea dreptul alegătorul
- Buletine de vot marcate în avans
- „Pierderea” unor buletine/urne
- „Furtul” unor buletine/urne
- Utilizarea neregulamentară sau abuzivă a urnei mobile
- Cabine de vot deschise (votul este secret, cabinele TREBUIE să fie închise)
- Înlocuirea unei urne cu altă urnă
- Numărarea voturilor/înregistrarea voturilor intenționat greșit
- Întocmirea proceselor verbale + falsificarea sau înlocuirea proceselor verbale
- Invalidarea, fără motiv, a unor buletine de vot
- Înscrierea unui număr foarte mare pe listele de alegători + înscrierea persoanelor decedate pe listele de alegători
- Deschiderea urnelor cu întârzâiere
- Absența materialelor necesare (ștampile, tuș, urnă, urnă mobila, cabină de vot)
- Urnă nesigilată/sigilată necorespunzător
- Prezența persoanelor neautorizate în secțiile de votare (primari, consilieri locali, membri de partid, etc)
- Neverificarea identității alegătorilor
- Excluderea membrilor din comisia de votare sau a unor observatori fără justificare
- Însoțirea frecventă a persoanelor cu dificultăți în a vota
- Haos în numărarea voturilor + personal insuficient
- Transportul materialelor electorale nu se efectuează în condiții de siguranță
- Lipsa transparenței în centralizarea voturilor
- Participarea persoanelor neautorizate la numărarea voturilor
Atenție!!! Nu toată lumea dorește să fraudeze votul. Lista pe care am făcut-o cuprinde nereguli/intenții de fraudă întâlnite până acum, însă nu trebuie să presupunem că toată lumea dorește fraudă. Lista de mai sus cuprinde informații care îi ajută atât pe membri din comisiile de votare, pe observatori, dar și pe cetățenii care merg la vot.
Mai multe detalii puteți să găsiți aici.

No comments:
Post a Comment